Arlechini suprarealiști și Flori rupte de realitate
Dumitru Mihai Glodeanu expune arlechini filiformi, colorați jucăuș; Dragoș Bojin expune flori visătoare, desprinse de realitate.
Glodeanu (1993) este absolvent de artă murală și acum lector la UNArte.
Dragoș Bojin (1982) este absolvent de pictură la UNArte.
Glodeanu construiește o lume suprarealistă, poetică, luminoasă, ludică, onirică și intelectualizată, în care arlechinul devine personaj-simbol.
Cu personaje fragile și improbabile, în situații de echilibru precar, invită într-o lume care seamănă cu un spectacol sau cu un vis. Arlechinul lui Glodeanu din fotografie pare aproape imponderabil și jucăuș.
Florile lui Bojin nu sînt un exercițiu botanic. Nu sunt flori decorative în sens clasic. Artistul aplică asupra lor același procedeu pe care îl folosește asupra personajelor sale – forma reală devine instabilă, se dizolvă, plutește, capătă alura unui de vis sau a unei amintiri.
Mihai Zgondoiu scria în 2024: „La fel ca ființele eterice, florile sunt într-o levitare continuă, irupând din ghiveci, dar – ca element total inovator și curajos – lipsite de tulpină și fără carnație, ca niște balerine în tutu-uri de aer – un vocabular imagistic profund poetic. Fundamentală rămâne, însă, relația florilor cu pământul, una de tânjire inconsolabilă, de înstrăinare și de pierdere mutuală: pământului îi este refuzat rolul de a întreține viața, iar florilor le este răpită legătura primordială, vitală. Ghiveciul devine o metonimie a pământului sau mai degrabă o personificare a Gaiei/Geei”.
Galeria Calea Victoriei 91-93, București
ȘTEFAN CILȚIA, FELIX AFTENE, DUNITRU MIHAI GLODEANU
Mi se pare că unele tablouri ale celor trei se întâlnesc în aceeași poveste.
Am în minte:
- Ștefan Câlția, The Water Seeker, 2004
- Felix Aftene, Spiritul unei coline, 2020
- Dumitru Mihai Glodeanu, Rodul semințelor de bucurie, 2026
Arlechinul ar putea fi cheia care să-i lege foarte frumos pe cei trei. Câlția are o întreagă iconografie a circului, actorului, clovnului, costumului și spectacolului. Una dintre lucrările sale importante se numește Lumea ca teatru.
Criticul Antonio Patraș scria despre Aftene că are o „gramatică picturală specială amintind de lumea lui Ștefan Câlția”.
Artiștii oferă trei forme de figurativ contemporan în care personajul devine purtătorul unei povești, iar realitatea este transformată într-un spațiu simbolic, fantastic.
Mi se pare că există un filon de sensibilitate dintr-o poveste comună:
- Câlția: lumea este un teatru enigmatic și auster, iar personajul trăiește într-o fabulă.
- Aftene: lumea este memorie și vis, unde personajul devine simbol.
- Glodeanu: lumea este redusă la o scenă, pe care arlechinul devine personajul central.
Și toți trei refuză realismul banal. Nu pictează în primul rând un om, ci o stare prin intermediul unui personaj.
Dar sunt și diferențe mari. Câlția este poetic, fabulatoriu și apropiat de realismul fantastic; Aftene este contemporan, conceptual și preocupat de identitate, timp și memorie; Glodeanu, cel puțin în lucrările cu arlechini, pare mai direct teatral și expresiv.
