Vulpea, Coțofana și Diplomația

admin

Fabula „Curtea leului” (La Cour du Lion), de Jean de la Fontaine, este despre ipocrizie, servilism și pericolul care îl paște atât pe cel care spune adevărul, cât și pe cel care îl linguşeşte pe un suveran autoritar.

Personaje: Leul (regele care întruchipează puterea absolută şi capricioasă), Ursul (sincer), Maimuța (linguşitoarea fără măsură) și Vulpea (prudentă calculata).

Leul îşi cheamă supuşii la curte, la Luvrul său. Ursul, naiv, deranjat de mirosul greu lăsat în urmă de carnagiu, face o grimasă, spune adevărul cu sinceritate, gest care îi aduce imediat pedeapsa.

Maimuța apelează la laude exagerate și mincinoase (“să sotte flatterie”) și e pedepsită de leu.

Vulpea înțelege instantaneu capcana: adevărul o poate ucide, minciuna o poate ucide și ea. Intrebată la rândul ei, se scuză că e răcită, nu are miros, deci pleacă, evitând capcana cu prudență.

Vulpea nu este cel mai puternic animal din ecosistem. Ea observă raportul de putere, își dă seama de intenția interlocutorului, înțelege ce nu poate spune, că nu poate minti grosolan; face risk assessment, găsește o formulă care evită confruntarea, își protejează poziția. Astfel supraviețuiește și poate continua relația.

Vulpea seamănă cu diplomatul: acesta nu comandă armata, nu conduce serviciile de informații, nu controlează companiile și nu decide singur politica externă. Puterea lui este capacitatea de a naviga printre cei care dețin puterea.

Astăzi vulpea nu mai poate spune că este răcită. Trebuie să ia poziție, într-un mediu în care aproape toată lumea vede imediat ce poziție a luat.

Bineînțeles, diplomații de azi nu mai pot spune că “nu simt mirosul”, îl simt foarte bine.

La Fontaine rămâne relevant tocmai prin contrast: la curtea absolutistă, vulpea supraviețuiește nepronunțându-se; în diplomația modernă, diplomatul trebuie adesea să supraviețuiască, pronunțându-se, dar alegându-și foarte atent cuvintele și gesturile, mai ales intr-un mediu gălăgios, suprasaturat de coțofene.

Coțofana are în imaginarul european reputația de pasăre guralivă, zgomotoasă, curioasă, atrasă de tot ce apare și incapabilă parcă să lase lucrurile necomentate. Există o fabula atribuita lui Esop, Cotofana și oaia, care începe cu coțofana stând pe oaie și sporovăind continuu, că un bully.

Vulpea-diplomat observă, ascultă, cântărește, se documentează, verifică informația, vorbește când trebuie, știe că orice cuvânt are un cost.

Coțofana-social-media vede, reacționează fără să se informeze, comentează fără să se gândească la consecințe, distribuie, revine cu alt comentariu, simte nevoia să fie permanent prezentă în conversație.

Dacă în secolul 20 diplomații puteau spune “Valoarea mea este că am informația și accesul”, în secolul 21 ei pot spune „Toată lumea are informație. Mulți au acces. Valoarea mea este că stăpânesc meseria, pot distinge semnalul de zgomot, înțeleg contextul, dețin privirea de ansamblu, pot face o analiză profesională independenta de gălăgia din jur, sunt conectat, construiesc încredere, reprezint legitim statul și pot folosi relația pentru a ajunge la un rezultat favorabil.”

Astăzi diplomații se confruntă cu multe provocări:

Pierderea monopolului asupra informației. Presa globală, internetul, rețelele sociale, guvernele, OSINT (open-source intelligence), think-tank-urile, publicațiile academice, companiile private, cetățenii produc informație în timp real. Telegrama ambasadei nu mai este neapărat prima veste ajunsă în capitală. Valoarea diplomatului se mută de la a informa la a interpreta.
Pierderea monopolului asupra relației externe. Președinți, miniștri, militari, parlamentari, servicii de informații, CEO, ONG-uri, primari, universități și influenceri discută direct peste granițe. Ambasada devine unul dintre nodurile rețelei, nu singura poartă de acces.
Accelerarea timpului diplomatic. O criză izbucnește în social media, presa cere reacții imediat, iar guvernele trebuie uneori să formuleze o poziție înainte că ambasadele să fi avut timpul necesar pentru verificare și analiză.
Social media și dispariția graniței dintre public și privat. Un șef de stat, ministru, parlamentar, ambasador comunică direct cu populația țării gazdă, dar fiecare postare, like, fotografie său formulare poate fi interpretată politic.
Dezinformarea și războiul informațional. Diplomatul nu mai gestionează numai relația cu guvernul străin, ci operează într-un mediu în care state, grupuri politice, rețele de influență și actori comerciali încearcă deliberat să modifice percepțiile.
AI. Traducerea, monitorizarea presei, sintezele, research-ul, drafturile și o parte din analiză de bază pot fi automatizate. Asta influențează partea rutinieră a muncii diplomatice, dar crește valoarea judecății, negocierii, accesului și relațiilor personale.
OSINT și transparența radicală. Imagini din satelit, baze de date, telefoane mobile și investigații colaborative îngreunează controlul informației de către guverne. Uneori un grup de investigatori poate demonstra public ceva înainte că diplomația oficială să decidă cum să vorbească despre acel lucru.
Concurența pentru acces. Diplomatul concurează cu jurnaliști, lobbyiști, servicii, oameni de afaceri, consultanți, think-tank-uri și emisari personali ai liderilor. A avea numărul de telefon al omului-cheie-în-acel-moment nu mai este suficient; trebuie că el să-ți și răspundă.
Diplomația L2L (lider-la-lider). Summituri, telefoane directe și emisari speciali pot ocoli ministerele de externe și ambasadele. Ambasadorul poate descoperi că o decizie importantă privind țara în care este acreditat s-a negociat pe un canal la care el nu a avut acces.
Politizarea aparatului diplomatic. Ambasadorii pot fi numiți din rândul diplomatilor de cariera său din afara corpului diplomatic.
Politică internă. Politică externă este consumată de publicul intern aproape în timp real. Un compromis diplomatic perfect rezonabil poate deveni muniție electorală acasă. Diplomații trebuie să negocieze având permanent în fundal audiența internă
Fragmentarea puterii internaționale. Crizele simultane. Războaie, migrație, pandemii, climă, energie, cyber-attacks, terorism, evacuări. Ambasada se organizează astfel încât să poată trece foarte repede de la reprezentare și networking la management de criză.
Erodarea încrederii și a secretului. Leak-uri, hacking, telefoane interceptate și documente distribuite instantaneu înseamnă că diplomatul trebuie să presupună că o parte dintre lucrurile spuse său scrise astăzi pot deveni publice mâine.
Companiile foarte mari sunt actori geopolitici. Energie, semiconductori, cloud, AI, telecomunicații, platforme sociale și infrastructură critică înseamnă că un diplomat e obligat să înțeleagă interdependența dintre economie și securitate. Tarifele, sancțiunile, investițiile, controlul exporturilor, energia, lanțurile de aprovizionare și tehnologia sunt acum instrumente de politică externă. Diplomatul e nevoit să înțeleagă mult mai multă economie și tehnologie.

Diplomația ar putea fi văzută acum că fiind și o funcție prin care un stat își formulează, proiectează și promovează interesele externe, colectează și interpretează datele, analizează faptele din mediul internațional, construiește și administrează relații de încredere, negociază cu actorii naționali și internaționali și transformă informația și accesul în influență și rezultate, într-un spațiu în care nu mai deține monopolul informației, comunicării său contactului internațional.

Viața de diplomat este complexă, are câteva dimensiuni care par glam, dar 95% este munca, documentare, negocieri. Diplomatii muncesc că să salveze situații, iată aici un extras dintr-un articol din The Guardian din 2015 despre negocieri lungi între diplomati din SUA, UK, Iran: « Over 18 days, the delegations rarely set foot outside the Palais Coburg hotel and fell back on national comfort foods to carry them through. For the Iranians, that was green raisins and pistachios, for the Americans it was strawberry-flavoured Twizzlers and cheese strings. For Gass’s delegation, it was Marks & Spencer biscuits.

For such diplomatic marathons there are two basic requirements – stay în the room and stay awake – even through the all-night sessions.

“Everyone had their own way of dealing with those sorts of long negotiations. Some people just leave the room and catnap for a few minutes and come back în refreshed,” Gass said.”

Unul dintre diplomatii importanți din istorie, Henry Kissinger, este cunoscut pentru activitatea, opera să, dar și pentru citatul următor: “There can’t be a crisis next week, my schedule is already full.”

Din experiența mea de 12 ani în diplomație (Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Europei, PNUD):

Meseria este fabuloasă, afli lucruri deosebite, cunoști personalități, cunoști indivizi foarte inteligenți, lucrezi cu oameni cheie la nivel internațional, simți că ești o rotiță importantă intr-un mecanism complex ; călătorești, vorbești limbi străine, îți deschizi orizontul, te dezvolti
Participi uneori la momente importante (în cazul meu la admiterea României în Consiliul Europei în 1993, apoi la un summit al Consiliului Europei)
Meseria te obligă să fii foarte bine informat, să citești cărți de istorie, diplomație, geopolitică, să absorbi cultură țării unde te afli, să fii deschis la cultură și civilizație în general, să afli care sunt tendințele din societate, să stai de vorba nu numai cu diplomati, ci și cu istorici, oameni politici, ziariști, autori, funcționari internaționali, personalități, profesori. Meseria cere un efort de documentare permanent
Respecți multe reguli. Există un Ghid de comportament, exista formule de adresare, nu te poți adresa oricum oricui. Există reguli referitoare la ierarhie, reguli de respectat la întâlniri, la dineuri, reguli de ceremonial. Eticheta este foarte importantă.
Constrângerile meseriei : nu poți spune orice, nu poți face orice, nu poți posta orice ; nu te poți îmbrăca oricum, nu poți intra oriunde, nu te poți purta oricum, nu poti fi prieten cu oricine ; e nevoie sa accepti niște limitări ale libertății, pentru că reprezinți țara; orice greșeală costă
La Consiliul Europei erau atunci peste 50 de state, toți diplomații se înscriau la cuvânt pe rând, își notau ce aveau de spus și apoi spuneau în timpul repartizat ; nimeni nu își întrerupea interlocutorii ; observați de câte ori sunteți întrerupți în viața de zi cu zi și apoi gândiți-va cum ar fi că oamenii să fie diplomati/politicosi și să va lase să va duceti ideea și argumentele până la capat ; cum ar fi că și oamenii în general să ii lase pe ceilalți să vorbeasca ?

Cărți:

Henry Kissinger, Diplomacy, Simon & Schuster, 1994
Claude Martin, La diplomație n’est pas un diner de gala, L’Aube, 2018
Jeremy Black, A History of Diplomacy, Reaktion Books, 2011
Harry W. Kopp and John K. Naland, Career Diplomacy: Life and Work în the US Foreign Service, Georgetown University Press, 2017
Ivor Roberts, Satow’s Diplomatic Practice, Oxford University Press, 2018
Capricia Penavic Marshall (former chief of Protocol în the Obama administration), Protocol: The Power of Diplomacy and How to Make It Work for You, Ecco, 2020
Laura Dowling (former Chief Floral Designer at the White House from 2009 until 2015), Floral Diplomacy: At the White House Hardcover, Stichting Kunstboak, 2017
Andrew F. Cooper, Jorge Heine, Ramesh Thakur, The Oxford Handbook of Modern Diplomacy, Oxford University Press, 2013
Franck Renaud, Les diplomates, Editions Nouveau Monde, 2010
Meredith Kingston de Leusse, Diplomate. Une sociologie des ambassadeurs, L’Harmattan, 1998
Harold Nicolson, Arta diplomatică, Editura Politică, 1966
Henry James, Ambasadorii, Univers, 1987
Graham Greene, Americanul liniștit, Polirom, 2003
Jean Jules Jusserand, Școala ambasadorilor, Editura Institutul European, 2011
Nicole Mot, Diplomația română, o perspectivă feminină, Eikon, 2020

Linkuri :

Leave a Reply Cancel reply