De ce se fac unii spioni. Ca să fie invidiați
„Un spion printre prieteni” este un titlu bine găsit.
Aparent.
Un psihopat arogant, narcisist printre alcoolici ar fi fost, poate, mai potrivit.
Era frumosul de vis, bărbatul de vis, intelectualul de vis, jobul de vis, amantul de vis, tatăl de vis. Toți într-unul, cum azi nu mai găsești.
Provenind din clasa de mijloc superioară și fiind educat la Cambridge, Philby era convins că el înțelege „mersul istoriei” mai bine decât oamenii obișnuiți.
Pentru el, atrocitățile lui Stalin erau doar „erori statistice” necesare pentru un scop final nobil. Atrocitățile lui Stalin erau ok, ale naziștilor nu. Chiar și când dovezile despre epurările lui Stalin au devenit clare, el a ales să le ignore. Disonanță cognitivă și/sau lașitate: investise atât de mult în această identitate de fan al comunismului încât, dacă ar fi admis că URSS este o dictatură odioasă, ar fi trebuit să recunoască – ceea ce nu se făcea în lumea lui – că și-a irosit viața și a trădat degeaba o țară care făcea eforturi enorme să își păstreze identitatea democratică.
Sovieticii nu credeau că e sincer, naiv și încrezător în cauza comunismului; nu credeau că le livrează informații atât de curate, adevărate; fabulos.
El a lucrat din 1934, de când avea 22 de ani – cam necopt, nu-i așa? – pentru URSS; a intrat în SIS = MI6 în 1940, ca să ajute mai bine URSS; tare, nu? Cum era lumea atunci? Din ce în ce mai aglomerată în dictatori. Hitler devenise cancelar.
Sute de oameni au murit din cauza lui Philby, în Albania, Estonia, Georgia, Armenia; zeci de agenți britanici – identificați nominal – și americani au fost asasinați din cauza lui. Câtă orbire la MI6 în acea perioadă, în elita britanică, câtă neglijență în serviciu, câtă lipsă de profesionalism. Câtă solidaritate de castă.
Evident, acum e ușor să scriem așa ceva.
Poate undeva, într-o arhivă a MI5–MI6, există lista cu toate efectele negative ale activității lui Philby, cel frumos, deștept, educat, șarmant, seducător. Care a trăit bine-mersi până în 1988; dacă mai trăia 3 ani, prindea și disoluția URSS – ce să vezi.
Am citit că Philby nu iubea doar ideologia, ci și adrenalina, sentimentul de putere pe care i-l dădea faptul că îi păcălea pe toți. Se simțea un inițiat într-o lume de ignoranți.
L-a păcălit, printre mulți alții, pe James Angleton, de la CIA, alt arogant, care a devenit paranoic++ după ce a aflat de Philby.
Elliott l-a lăsat să fugă în URSS; probabil că Londrei îi era rușine să îl aducă acasă și să îl lase să facă spectacol în presă – ar fi deranjat mulți onorabili. Nici măcar nu au avut umorul să îl ucidă și să îl facă dispărut undeva în Orient sau în Africa, să nu mai știe nimeni de el. A trăit în URSS 25 de ani, din 1963 până în 1988; atât de bine i-a fost că a încercat să își taie un pic venele, între două pahare de alcool.
Apartenența la Respectabili, la elită, l-a protejat; orbirea castei l-a ajutat.
Philby era educat, frumos, vorbea bine, era sociabil. Avea un farmec personal fabulos, folosit ingenios ca instrument de control. Philby era capabil să mintă atât de frumos încât să inspire o loialitate și o afecțiune imensă. Păcălea bărbați de la care aveai așteptări înalte, precum primul ministru.
Femeile din viața lui se simțeau vrăjite și atrase pe o orbită senzațională, unde, după dezamăgiri, rămâneau singure cu paharul.
Pentru Philby, loialitatea față de cauză (URSS) era întotdeauna deasupra loialității față de UK sau soție.
A doua sa soție, Aileen Furse, a suferit enorm, a murit alcoolică. Deși îi făcuse copii, cu care ar fi putut să echilibreze situația.
A treia soție, Eleanor Brewer, s-a îndrăgostit – cum o fi reușit? – de un mit. A părăsit-o fără niciun avertisment, în noaptea defectării sale din Beirut (1963), lăsându-i un mesaj scurt că va întârzia la cină, deși știa că nu se va mai întoarce niciodată.
Iar, draga de ea, din dragoste și loialitate oarbă, s-a dus după el la Moscova; super viață! Acolo unde ulterior a înșelat-o cu Melinda, din același trib ideologic, nevasta altui spion, Maclean. Și Eleanor a suferit și a murit la 3 ani după ce s-a întors din măreața URSS. A lăsat în urmă o carte, o mărturie cam dură despre cum a fost „victima unei escrocherii sentimentale prelungite”.
Narcisismul și aventura continuă îi creșteau adrenalina lui Philby. A avut ca amante și o femeie din cercul lui Franco și o actriță în perioada spaniolă.
Poza într-un soț iubitor și sentimental (Eleanor îl descria inițial ca fiind „cel mai devotat soț”).
Unii psihologi au sugerat că Philby manifesta trăsături de psihopatie, folosindu-și relațiile pentru a-și satisface nevoia de adrenalină și secretomanie, fără a simți vinovăție pentru durerea provocată. Nu avea empatie pentru cele cu care ajungea în pat; bine, poate avea, pentru câteva minute.
Cartea lui Ben Macintyre e scrisă bine, se citește ușor, separi ușor binele de rău.
Mă întreb câți tineri – din țări democratice, nu vorbim de dictaturi – visează să ajungă un Philby. Câte tinere din țări democratice visează la unul ca el?
Spionii scriitori
O parte din literatura britanică de spionaj a fost scrisă de oameni care au trăit lumea respectivă din interior.
Graham Greene, foarte bun scriitor, a fost prieten cu Philby, ca mulți alții. Greene a lucrat pentru MI6 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar sub comanda lui Kim Philby, în secțiunea de contra-spionaj din Peninsula Iberică. Cărți precum The Quiet American sau Our Man in Havana sunt pline de cinismul și ambiguitatea morală pe care Greene a învățat-o la job.
Ian Fleming, creatorul lui James Bond, nu a fost spion de teren, ci a lucrat în intelligence-ul marinei (NID), ca asistent personal al amiralului John Godfrey. El a fost creierul din spatele multor operațiuni de dezinformare și sabotaj, precum celebra Operation Mincemeat; filmul omonim, cu Colin Firth și Matthew Macfadyen, e foarte bun.
John le Carré (David Cornwell) a lucrat pentru MI5 și apoi MI6. Cariera lui de spion a fost distrusă chiar de trădările lui Kim Philby, care a dat sovieticilor lista cu agenții britanici din Berlinul de Vest. Le Carré s-a „răzbunat” scriind Tinker Tailor Soldier Spy, unde personajul Bill Haydon este modelat după Philby.
Somerset Maugham a fost recrutat de MI6 în Primul Război Mondial și trimis în Rusia pentru a încerca să prevină revoluția bolșevică. Cartea sa, Ashenden, este considerată prima lucrare modernă de spionaj realist.
Roald Dahl, autorul cărții Charlie și Fabrica de Ciocolată, a fost, în timpul războiului, un agent la Washington, însărcinat cu seducerea femeilor influente americane pentru a promova interesele britanice.
A fost o lume.
