Cât de frumos trăim?
După ce am scris întrebarea în acest fel, mi-au venit în minte tot felul de exemple despre cum oamenii nu trăiesc frumos: războaie, boli, sărăcie, cruzime, furt, minciună, corupție și multe altele.
Alții ar răspunde: depinde la ce canal TV și la ce postări te uiți. Depinde de felul în care îți câștigi existența etc. Depinde de câți bani ai. Depinde dacă ai fost la școală sau nu. Etc.
Sigur, stima noastră de sine ar crește dacă am purta o geantă Aspinal of London sau Faubourg Tropical Birkin, am conduce o Bugatti Chiron, ne-am sărbători ziua de naștere pe Necker Island, dacă am avea loja noastră la Wimbledon, la Metropolitan Opera, dacă am face turism în spațiu etc.
Până atunci, asumând efortul pentru bogăție, prosperitate, bunăstare și înțelegând consecințele sale, putem alege să trăim frumos, desigur, în limitele fiecăruia.
Pentru mine, a trăi frumos înseamnă a face ceea ce îmi place, în zona mea de confort, a munci cu pasiune și a câștiga bani, a face alegeri bune, a trăi în armonie cu oamenii din jur – în primul rând cei din familie, prieteni, colegi –, a-mi lua în brațe copilul, a purta pantofi comozi, a mușca dintr-un măr Parmen auriu, a fi prieten cu adevărul, binele, frumosul, a sta pe plajă, a mânca sănătos, a învăța lucruri noi, a citi cărți și reviste și articole de calitate pe net, a merge la film, teatru, operă, muzee, a asculta muzică, a călători, a respecta natura, a mă juca cu pisica și multe altele.
A trăi frumos este și o artă, a emoțiilor trăite în fața unui tablou, de exemplu, și o știință, căci astăzi știm cum funcționează dopamina, oxitocina și serotonina.
Să trăim frumos e un ideal de care ne putem apropia cu timpul sau de care ne putem îndepărta; unde punem cursorul decidem zilnic: we are here. Or not.
Avem și concepte-repere pentru a trăi frumos.
Grecii vorbeau despre kalos kai agathos, omul frumos și bun. Kalos însemna frumusețe fizică, corp armonios, sănătos, antrenat. Agathos însemna bunătate, virtute, curaj, integritate. Un bun cetățean cultiva gimnastica pentru primul ideal și muzica și filozofia pentru al doilea. Kalokagathia presupunea unitatea virtuților morale, fizice, sociale și practice.
Sigur, nu trebuie să fii neapărat frumos ca Bella Hadid, Margot Robbie, Regé-Jean Page sau Brad Pitt sau să ai corpul precum sportivii de performanță, ca să trăiești frumos. Dar poți să mergi la o sală de fitness, la cosmetică, poți alerga în pădure, face drumeții la munte, înota la mare, cumpăra cărți de la librărie, merge la un concert, participa la diverse cursuri și conferințe. Astăzi există industrii puternice care se ocupă de cele de mai sus.
A trăi frumos înseamnă și să înțelegi că ai nevoie de somn, de mișcare și de o dietă decentă. Presiunea de a da bine pe Instagram te poate împinge mai mult spre Kalos (estetica de suprafață) și mai puțin spre Agathos (profunzime, caracter). Reușita înseamnă să nu fii doar o fotografie, ci să ai și substanță.
Un alt termen grecesc este cel de filomat, care desemnează o persoană pasionată de învățare și studiu. Filomat nu este sinonim cu polimat, deoarece un polimat este cineva care posedă cunoștințe și fapte vaste și detaliate dintr-o varietate de discipline.
Arta de a trăi frumos se deprinde de-a lungul anilor. Povestea pleacă de la asumarea valorilor personale. Învățăm să descoperim, să provocăm, să experimentăm emoții, să lansăm și să primim idei, să ne apropiem unii de alții. Se întâmplă și la un vernisaj, în fața unei clădiri cu o arhitectură specială, la un concert de muzică clasică sau rock, la film, la operă, în fața unui fluture aterizând pe o floare etc. Toate acestea contribuie la formarea unui caracter și la construirea unui proiect de viață.
Japonezii propun conceptul Ikigai, care este considerat „un motiv pentru a te trezi dimineața”, un sens pentru care viața merită să fie trăită. Ikigai este cheia unei vieți fericite, a unui om sănătos la trup și la minte și înțelept.
Friluftsliv este un concept norvegian care poate fi tradus prin „viață în aer liber”. Reprezintă o abordare culturală și filosofică a naturii, adânc înrădăcinată în cultura scandinavă, în special în Norvegia.
Friluftsliv poate însemna drumeții de-a lungul unui râu cu apă cristalină. Poate însemna să stai în parcul local în timp ce observi copacii sau peisajul și îți lași mintea să rătăcească. Poate însemna camping cu copiii pe malul unui lac, plimbare printr-o zonă de pădure din apropiere sau pur și simplu să ieși afară pentru o gură de aer proaspăt.
Friluftsliv nu are nicio legătură cu cucerirea unui nou vârf sau cu urmărirea următoarei doze de adrenalină.
Friluftsliv este o călătorie în care înveți de la natură pe parcurs. Motivația poate fi experimentarea liniștii naturii, scăparea de stresul vieții de zi cu zi și petrecerea timpului de calitate singur sau cu prietenii și familia. Rezultatul poate fi o înțelegere mai profundă atât a naturii, cât și a ta însuți. După cum spunea Albert Einstein: „Privește adânc în natură și atunci vei înțelege totul mai bine.”
Ne putem bucura și de alte dimensiuni ale unei vieți frumoase ajungând la Paris.
În Franța facem cunoștință cu l’art de vivre. Aceasta înseamnă arta de a trăi bine, viața bună. Este vorba de o filozofie culturală axată pe savurarea momentului, dând prioritate plăcerii, frumuseții și sofisticării în activitățile de zi cu zi, de la mesele relaxante care pun în lumină excelența gastronomică până la selecția atentă a hainelor și a decorului.
Arta de a trăi accentuează calitatea în detrimentul cantității și savurarea lentă a momentelor vieții.
Arta de a trăi înseamnă și să vizitezi o galerie de artă pentru a admira lucrările unui artist sau să citești acasă o carte care te emoționează sau să asculți o piesă muzicală preferată. Înseamnă să te bucuri de o vază cu flori frumos aranjată, de detaliile unor haine bine lucrate, de gustul unui vin bun. Înseamnă să-ți faci timp să apreciezi un platou cu brânzeturi, prezentat de un maître fromager.
Și așa ajungem la chic; termenul apare la sfârșitul secolului al XVIII-lea pentru prima dată în limbajul pictorilor.
Șic înseamnă stil. Este vorba despre caracter, distincție, ceea ce te face să ieși în evidență prin cine ești și prin ceea ce emani. Poți adăuga o notă de eleganță unui anumit look pentru a-ți îmbunătăți stilul, dar, mai presus de toate, șicul este o manifestare a încrederii tale.
Deseori spunem „a avea stil” sau „a fi șic” atunci când vorbim despre eleganță. Este acel vis de a arăta mereu perfect, dând în același timp impresia că este ușor de realizat. Este acel aer natural și încrezător al unei femei îmbrăcate perfect, în fiecare situație, într-un stil care îi reflectă personalitatea.
Șicul și eleganța franceză se bazează pe căutarea unui anumit echilibru. Nu este vorba nici de a exagera, nici de a părea neglijent. Acest stil se bazează pe:
– croieli simple: nimic excentric; esențialul constă în linii curate, piese vestimentare bine croite, adaptate siluetei;
– materiale de calitate: lână, bumbac, mătase, in;
– culorile neutre și atemporale precum negrul, albul, bejul sau bleumarinul rămân pariuri sigure;
– accesoriul potrivit, purtat bine: o eșarfă, o curea sau o bijuterie aleasă cu grijă, o cravată, un papion etc.
Ajungem astfel la understated chic, understated elegance, understated sophistication, understated grace etc.
Putem dezvolta subiectul cu termeni precum boho-chic, urban chic, sport chic, shabby chic, rock chic, romantique chic.
Asociem imediat chic cu îmbrăcămintea, dar ceea ce se numește the French touch nu se limitează la modă. Franța excelează și în alte domenii, cum ar fi gastronomia și vinurile, parfumurile și cosmeticele, muzica, designul, arta și arhitectura.
Călătorind spre sud ajungem în Italia, țara lui dolce vita și dolce far niente.
La dolce vita este un concept cultural italian care celebrează bucuria de a trăi, savurând micile plăceri, frumusețea cotidiană și un ritm mai lent, relaxat. Provenit din perioada boom-ului economic al anilor ’60, acesta promovează convivialitatea, stilul, natura și conexiunea umană, transformând momentele simple în experiențe memorabile.
Termenul a câștigat faimă internațională grație filmului omonim al lui Federico Fellini, cu Marcello Mastroianni și Anita Ekberg, din 1960, care a portretizat stilul de viață monden și adesea superficial din Roma din epocă. Astăzi, conceptul a evoluat.
Mastroianni a fost o bună expresie a dolce vita. În 1960, când Fellini l-a angajat pentru rolul unui jurnalist blazat care plutește printr-o Romă ușor frivolă într-un film care urma să se numească „La Dolce Vita”, regizorul a spus că l-a ales pe vechiul său prieten pentru „fața sa teribil de obișnuită”. Ceea ce a văzut publicul a fost orice altceva decât obișnuit, iar acest film devenit cult avea să-l catapulteze pe Mastroianni către faima mondială.
Era un bărbat arătos, care avea un aer fermecător, nepăsător și excentric, fără niciun efort. Nu se considera un simbol sexual, își purta atractivitatea cu ușurință. Femeile îl găseau irezistibil.
Dolce far niente, „dulceața de a nu face nimic”, reprezintă arta de a te bucura de momente de relaxare pură, fără vinovăție sau scop productiv. Acest dulce concept celebrează odihna, contemplarea și bucuria clipei, pauză conștientă de la agitația zilnică.
Dolce far niente este, în esență, o formă de terapie prin eleganță, o reamintire că satisfacția nu trebuie cumpărată și nici obținută prin efort continuu.
„Il dolce far niente” este un principiu democratic. Nu este rezervat celor bogați în timp, ci este o atitudine împărtășită în toată țara.
Luxul de a nu face nimic, fără niciun dram de vinovăție, nu poate fi măsurat.
Ajungem astfel și la slow food, o mișcare născută tot în Italia, care pledează pentru alimente provenite din surse locale, produse sustenabil, tradiționale, punând accent pe practici „bune, curate și corecte” în detrimentul culturii fast-food. Se concentrează pe biodiversitate, gestionarea mediului și sprijinirea micilor fermieri, asigurându-se că alimentele sunt gustoase, sănătoase și etice.
În România regăsim concepte cu o anumită încărcătură istorică.
Rânduiala e un termen arhaic și profund care descrie „arta de a trăi” în context tradițional. Nu e vorba doar de reguli, ci de un mod armonios și așezat de a organiza viața, casa și relațiile cu ceilalți.
Tihna surprinde aspectul de relaxare, savurare a momentului și lipsă de grabă, elemente esențiale în orice definiție a art de vivre.
Constantin Noica, cel care afirma că „nu există fericire dincolo de cultură”, a scris despre „bucuriile simple” (în Mathesis sau bucuriile simple), propunând o formă de art de vivre intelectuală și spirituală. Pentru el, arta de a trăi nu este despre opulență, ci despre devenirea întru ființă.
Noica scrie și despre rost; un om „cu rost” este un om articulat, organizat interior, care se potrivește în lume și în societate, fără să fie o piesă izolată. A avea un rost dă sens vieții. Un om care are un rost nu termină niciodată de „devenit”; viața lui are o semnificație continuă.
În popor însă, a-ți găsi un rost înseamnă, în primul rând, a avea o meserie care să te facă util comunității și să fii capabil să te întreții.
A fi la rostul tău înseamnă să fii „în rândul lumii”: să faci lucrurile la timpul lor: muncă, nuntă, copii, bătrânețe liniștită. Este o formă de armonie cu ritmurile comunității și ale naturii. În esență, a avea un rost înseamnă să nu fii o „frunză în vânt”, ci să ai o ancoră (familie, casă, meserie) care să îți confere demnitate în fața celorlalți.
Arta de a trăi frumos înseamnă și a călători frumos, a face călătorii cu sens. Nu turism la malluri și selfies cu obiective populare, ci explorarea unor culturi diferite, pentru a-ți lărgi orizontul.
Într-o călătorie poți merge la o librărie, un club de jazz local, la un musical, la un concert de muzică clasică, la o expoziție, la o conferință, la un muzeu, acasă la cineva, la un vernisaj, la un eveniment local, la un restaurant inovator, în locuri pline de creativitate, pe care le poți afla pe internet, din reviste, de la prieteni. Călătoria îți permite să vezi cum trăiesc alții frumos și să înveți și de la ei. Pentru mine, orice călătorie începe cu o carte.
